duminică, 20 mai 2012

Viaţa Sfîntului Marelui Împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin şi a maicii lui, Elena (21 mai)





Sfantul Imparat Constantin si maica sa Elena, cei intocmai cu ApostoliiÎmpăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.

PREDICA LA DUMINICA A VI-A DUPA PASTI




Duminica Orbului din nastere

Zis-a Domnul: "Atat cat sunt in lume Eu Lumina a lumii sunt! (Ioan IX, 5)

Frati crestini,
Nu este pe lume o soarta mai nemiloasa si cruda, ca soarta unui orb; sa traiesti mereu intr-o nesfarsita noapte, sa nu poti vedea maretia unui apus de soare, sa nu poti gusta frumusetea unei zile de mai, cand totul e numai floare si lumina; sa nu vezi chipurile celor scumpi din jurul tau, un tata, un prieten, un binefacator, atatea frumuseti ale naturii care incanta si veselesc inima omului.

duminică, 6 mai 2012

Viaţa Sfîntului şi Dreptului Iov, mult pătimitorul (6 mai)


Sfantul si Dreptului Iov





Sfîntul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la răsărit.
Acesta era om adevărat, fără prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de la tot lucrul rău.

sâmbătă, 5 mai 2012

Pătimirea Sfintei Mare Muceniţe Irina (5 mai)



Sfanta Mare Mucenita Irina
În vremile acelea, cînd poporul trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli păgîneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vîrstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte frumoasă la faţă, încît pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stîlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu aur.