Nu este pe lume o soarta mai nemiloasa si
cruda, ca soarta unui orb; sa traiesti mereu intr-o nesfarsita noapte, sa nu
poti vedea maretia unui apus de soare, sa nu poti gusta frumusetea unei zile de
mai, cand totul e numai floare si lumina; sa nu vezi chipurile celor scumpi din
jurul tau, un tata, un prieten, un binefacator, atatea frumuseti ale naturii
care incanta si veselesc inima omului.
Aceasta suferinta e foarte
greu de rabdat de un suflet omenesc. O astfel de soarta rabda orbul din
Ierusalim despre care ne vorbeste Sfanta Evanghelie de astazi. Bietul om se
nascuse fara vedere, se trezise la viata, crescuse mare, se facu flacau, dar
vai, perdeaua intunericului nu s-a mai ridicat de pe ochii lui. Astfel bietul
orb isi ducea zilele negre si amare framantandu-se in ganduri diferite.
De ce a fost Dumnezeu atat de nemilos cu el? De ce i-a harazit o
astfel de soarta? Ale cui sunt pacatele pe care le ispaseste? Dar intr-o zi
trece pe langa nenorocitul acesta Iisus, iubitorul de oameni si Lumina lumii. Sa
aratam mai intai imprejurarile in care s-a savarsit aceasta minune.
Mantuitorul Iisus parasise templul din pricina furiei fariseilor si
carturarilor care voiau sa-L omoare cu pietre, pentru ca le spusese ca El este
mai inainte decat Avraam. Ei, plini de ura, ii ziceau: "N-ai nici 50 de ani si
vrei sa spui ca ai vazut pe Avraam? De aceea cautau sa-L omoare cu pietre, dar
El, insotit de ucenicii Sai, s-a ferit si trecand prin mijlocul lor a venit la
una din partile exterioare ale templului unde stateau neputinciosii, ologii si
orbii cersind mila de la trecatori.
Iisus a intalnit acolo pe acest
orb din nastere care sta cu mainile intinse si repeta mereu: "Orb din nastere,
orb din nastere - ca sa-l miluiasca lumea. Cand l-a vazut, lui Iisus i s-a
facut mila de el, a scuipat jos si facand tina a uns cu ea ochii stinsi ai
orbului, apoi a poruncit sa se spele in apele Siloamului. Omul s-a dus, a facut
intocmai, si iata, minunea s-a savarsit, ca indata si-a capatat vederea. Negura
intunericului s-a indepartat, lumina s-a facut in sufletul si trupul lui si s-a
intors slavind pe Dumnezeu.
Putin mai inainte de a face minunea
aceasta, Iisus vindecase intr-o zi de sambata pe slabanogul de la Poarta Oilor.
Minunea aceasta aprinsese furia carturarilor si a fariseilor, dand nastere la un
inceput de ancheta din partea lor, caci L-au gasit vrednic de moarte pentru ca
nu tine sambata. Ca sa le dovedeasca ca El - Iisus - este cu adevarat Dumnezeu,
Mesia cel asteptat, si ca nu vor avea nici un motiv de iertare toti aceia care
nu vor sa vada adevarul, se hotaraste sa mai faca o noua minune, mult mai mare,
si tot in zi de sambata. De aceea minunea din Evanghelia de astazi a fost
criticata cu vehementa.
Orbul din Evanghelia de astazi era un om
simplu si neinvatat. Cu toate acestea fariseii si carturarii care erau invatatii
lui Israel raman intr-o criminala necredinta, pe cand acest sarac se umple de ea
mai curata lumina a credintei si se inchina lui Iisus multumindu-i. El socoteste
ca o mare datorie pentru el ca sa vesteasca adevarul si binefacerea pe care i-a
facut-o Dumnezeu. Fariseii si carturarii insa au pornit impotriva
Binefacatorului si Mantuitorului Iisus cu invidia din inimile lor, care i-a
orbit si i-a intunecat, necunoscand minunea facuta de Fiul lui Dumnezeu.
Iata ce au facut ei: au chemat pe parintii celui orb si i-au
cercetat; dar acestia le-au raspuns: "Stim ca acesta este fiul nostru si ca s-a
nascut orb, dar cum vede acum nu stim si nici cine i-a deschis ochii lui.
Intrebati-l pe el, este in varsta, si singur va vorbi pentru sine. Atunci
fariseii si carturarii au schimbat tactica si s-au adresat cu ipocrizie celui
vindecat, zicandu-i: "Da slava lui Dumnezeu. Noi stim ca omul acesta e pacatos.
Orbul cel vindecat, mirat de aceste cuvinte ale lor, ii intrerupe cu ironie si
in bataie de joc le zise: "De este pacatos nu stiu, un singur lucru stiu, ca orb
am fost si acum vad.
Infundat si nemaiavand ce sa raspunda ei zic
catre el iarasi: "Ce ti-a facut? Cum ti-a deschis ochii? Necajit si mahnit de
atata viclenie, orbul le raspunde: "V-am spus acum si n-ati auzit? De ce voiti
sa auziti iarasi? Nu cumva voiti si voi sa va faceti ucenici ai Lui? Cand au
auzit ei aceste cuvinte din partea unui cersetor, a unui descult, s-au repezit
asupra lui si ocarandu-l i-au zis: "Tu esti ucenic al Aceluia, iar noi suntem
ucenici ai lui Moise. Noi stim ca Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe acesta
nu-L stim de unde este".
Iata acum ce le raspunde orbul cel vindecat
si luminat de Domnul: "Tocmai in aceasta sta minunea: ca voi nu stiti de unde
este si El mi-a deschis ochii. Cu alte cuvinte, vindecarea mea este o minune mai
mare decat minunile lui Moise, caci niciodata nu s-a auzit sa fi deschis cineva
ochii vreunui orb din nastere, iar daca acesta n-ar fi de la Dumnezeu n-ar fi
putut face nimic. Fariseii se ridicara si plini de manie il scoasera afara din
sinagoga zicandu-i: "Te-ai nascut in pacate, si tu ne inveti pe noi?"
Iata ce cuvinte minunate a fost in stare sa le zica acestor farisei
orbi de invidie si dusmanie, acest orb sarac, simplu si neinvatat. Iisus a aflat
ca l-au dat afara din biserica si gasindu-l i-a zis: "Crezi tu in Fiul lui
Dumnezeu? El a raspuns si a zis: dar cine este, Doamne, ca sa cred in El? Si a
zis Iisus: "L-ai vazut, si Cel ce vorbeste cu tine Acela este. Si a zis Iisus:
"Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei
care vad sa fie orbi.
Mari si minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!
Sa vezi tu asemenea minuni cu ochii tai, sa vezi cum orbii se lumineaza, ologii
umbla, dracii se izgonesc, leprosii se vindeca, mortii inviaza, sa vezi toate
acestea si sa te faci ca nu vezi, ca nu auzi si sa nu vrei sa recunosti ca Acela
este adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos. Asa au fost acei farisei fatarnici care
nu cautau decat interesele lor pamantesti, slava lumeasca, de unde pleaca toata
invidia si rautatea asupra Mantuitorului.
Dar sa-i lasam, ca si-au
luat plata si si-o vor lua si ceilalti pana in zilele noastre, care fac ca ei,
dupa poftele lor. Noi sa venim la cuvantul nostru de la inceput si sa cunoastem
pe Iisus Hristos, Lumina lumii. Mai intai Iisus s-a aratat tuturor ca El este
una cu Tatal Creatorul, Cel care a facut din pamant pe Adam, apoi i-a dat suflet
viu din suflarea Sa dumnezeiasca. El, Iisus, a facut tina asa cum am vazut si
l-a uns pe cel orb in locurile unde trebuiau sa fie ochii, si prin spalare
acesta a capatat vedere, luminandu-i-se sufletul si trupul.
Iata
Lumina lui Hristos; caci pe orb nu l-a vindecat noroiul sau apa, ci puterea
Fiului lui Dumnezeu, Acela care a putut sa zica despre Sine cuvintele acestea
mari: "Eu sunt Lumina lumii! Iisus a zis astfel nu pentru ca a deschis ochii
orbului de care ne istorisesc Evangheliile, ci pentru ca a adus lumina pe pamant
in cele mai grele probleme ale vietii noastre omenesti. Iata, noi, oamenii, nu
putem trece prin lumea aceasta ca o turma de vite, nesimtitori si inconstienti,
cu ochii plecati in pamant. Noi presimtim ca mai este o lume afara de aceasta
vazuta, lumea spirituala, lumea sufletului.
Noi avem aici pe pamant o
multime de suferinte; cand pacatuim simtim mustrari de constiinta, iar moartea
nu vine la toti la fel. Atunci in mintea noastra se ridica o multime de
intrebari: ce rost are viata noastra in lumea aceasta? Ce este Dumnezeu? Ce mai
ramane din fiinta noastra pamanteasca dupa moarte? Acestea sunt marile intrebari
care se nasc in adancurile noastre si care cer sa fie deslusite.
Poate stiinta sa le dezlege? Din contra, in fata acestor probleme
oamenii raman muti, ca niste statui de piatra, cum zice psalmistul despre idolii
din vechime. La problemele acestea de mai sus ar trebui sa raspunda si sa rasune
triumfatoare peste veacuri cuvintele lui Iisus: "Eu sunt Lumina lumii! Acum sa
vedem in ce chip a fost Iisus Lumina lumii. Cea mai de seama lumina a adus-o
Mantuitorul prin invatatura Sa despre Dumnezeu. De cand este omul pe pamant,
totdeauna a cautat sa-L cunoasca pe Dumnezeu; dar ramai uimit pe cate cai
ratacitoare a ajuns omul in aceasta cautare.
Daca cercetam istoria
popoarelor vechi, vom vedea ca din tot ce este pe lumea aceasta, oamenii si-au
facut dumnezei. Astfel s-au inchinat la soare, la animale, la statui de zei,
idoli de piatra. Iata de pilda, grecii si romanii, popoare cu o cultura
dezvoltata de altfel, au ajuns asa de jos in aceasta privinta incat au
personificat pana si patimile omenesti, facandu-le altare de inchinare. E destul
sa amintim ca la Atena si la Roma erau in cinste un dumnezeu al betiei, o zeita
a desfranarii, alta a jocurilor de noroc si asa mai departe.
Iata ca
in mijlocul acestui mare intuneric a aparut Mantuitorul Iisus - Lumina lumii - ,
iar in locul acestor idei josnice a adus o invatatura atat de mareata si de
frumoasa, incat numai pentru aceasta I s-ar putea atribui numele de "Lumina
lumii. Ce a invatat Iisus despre Dumnezeu?
Mai intai, El a aratat ca
Dumnezeu nu este nici piatra, nici lemn, nici altceva din cele de pe pamant. Duh
este Dumnezeu, a zis Iisus, si cel ce I se inchina Lui trebuie sa i se inchine
in Duh si Adevar. El este Unul, singurul Ziditor, sustinatorul si ocarmuitorul,
punctul de mijloc al lumii de la care vin si spre care merg toate. Iisus a
invatat apoi ca Dumnezeu nu este o fiinta departata de noi oamenii, straina ci
El, Dumnezeu, este Tatal nostru al tuturor.
Cine ar putea spune cata
binecuvantare, cata bucurie si incredere revarsa asupra vietii noastre aceasta
invatatura? Daca Dumnezeu este Tatal nostru, atunci El ne iubeste si noi nu mai
tremuram de frica in fata Lui, asa cum tremurau paganii in fata idolilor
ingrozitori. Daca El ne este Tata, ne pedepseste si El, dar cu mila si indurari.
Daca acest Dumnezeu ne este Parinte, suntem siguri ca nu ne alunga de la Sine.
Aceasta este invatatura noua pe care a adus-o Iisus Hristos si din aceasta
invatatura rasare toata puterea crestinismului, toata morala Lui. De aici reiese
taria de a birui ispitele; de aici reiese intreaga frumusete a cultului crestin.
In al doilea rand, Iisus este "Lumina lumii fiindca El ne-a adus
cele mai adevarate invataturi despre suflet. Pana la Domnul Hristos, toti
invatatii si inteleptii n-au putut sa lamureasca lumea despre existenta
sufletului, despre valoarea si nemurirea lui, deoarece acesti invatati umblau ei
insisi in intuneric, erau intr-un fel orbi, ca bufnitele si liliecii. Aceste
vietati, desi au ochi, nu se simt bine decat in intunericul noptii, iar cand
apar zorile diminetii se ascund in locurile intunecoase. Asa au fost invatatii
dinaintea Domnului Hristos, fiindca traiau in patimi si pacate, si tot asa sunt
si azi unii care fug de soarele Evangheliei lui Hristos. Se incred si citesc
unele carti care le intuneca si mai mult ochii sufletului, ramanand orbi in fata
minunilor Mantuitorului.
Iisus Hristos, "Lumina lumii", ne-a aratat
ca fiecare om , sarac sau bogat, femeie sau copil, are un suflet nemuritor si cu
totii suntem datori ca sa ingrijim de acest suflet si sa-l pregatim pentru
imparatia lui Dumnezeu. De ar dobandi lumea intreaga omul, si-si va pierde
sufletul, nimic n-ar folosi. Mantuitorul a asezat sufletul pe treapta cea mai
inalta si i-a dat valoarea cea mai scumpa. L-a asezat in mijlocul preocuparilor
omenesti, fiindca este nemuritor.
Foloasele care au iesit pentru
omenire din aceasta invatatura sunt nenumarate. In aceasta invatatura s-a aratat
valoarea vietii omenesti, intemeindu-se fratia intre oameni, indiferent de
starea lor sociala. Iisus a asezat femeia la loc de cinste; copilul este rodul
cel mai de pret al omului si chiar daca se naste bolnav, nu mai este aruncat la
rapa, cum faceau paganii. Bolnavii, chiar cei care zac zile si ani, gasesc mila
la Iisus si nimeni nu are dreptul sa le ia viata.
Iisus a invatat ca
nimeni nu trebuie sa aiba robi, fiindca toti, mici si mari, bogati si saraci,
imparati si cersetori, suntem robi ai Imparatului ceresc, Dumnezeu Creatorul.
Noi toti suntem pretiosi si ne simtim ca fratii fiindca avem acelasi suflet
nemuritor si suntem copii ai aceluiasi Tata. Iisus este "Lumina lumii pentru ca
ne-a aratat rostul vietii noastre pamantesti. Pentru ce traim noi oamenii pe
pamant? Ce chemare avem de indeplinit? Ce inteles au ostenelile noastre, luptele
noastre, dorurile noastre? La aceste intrebari inteleptii lumii n-au stiut decat
sa dea din umeri sau daca au raspuns au fundamentat totul pe nazuinte josnice,
placeri vinovate.
A venit insa Iisus si le-a zis: ascultati, fiii
oamenilor, telul vietii voastre nu sta nici in placeri, nici in lacomii si
lucruri pamantesti. Voi aveti un rost cu mult mai inalt, voi trebuie sa alergati
cu cinste si sa va indepliniti datoriile pe pamant fata de Dumnezeu si de
aproapele si sa ajungeti prin sfintenia vietii la unirea cu Dumnezeu in
vesnicie. Ce ideal maret! Asadar acum stim pentru ce noi oamenii umblam cu
trupul drept si cu fruntea inaltata. Animalele umbla in patru picioare si cu
capul plecat spre pamant pentru ca pamantul este singurul lor tel, singura lor
patrie.
Noi trebuie sa privim sus, catre patria cereasca, unde
trebuie sa ajungem cu sufletul langa Dumnezeu Tatal si Creatorul nostru. Iisus
ne-a invatat sa ne lepadam de materia aceasta a trupului si sa zburam spre
locurile inalte ale imparatiei de dincolo.
Realitatea acestei lumi
oamenii o vad in doua chipuri deosebite: cu ochii sufletului deschisi, traind
astfel dupa adevarul Evangheliei, si cu ochii sufletului orbiti, nevazand
prapastia care sta inainte, la sfarsitul vietii, picurand otrava in suflet si
pacat in trup. Cei ce s-au nascut din parinti necredinciosi, necununati la
biserica, s-au nascut orbi din nastere, fiindca ei nu au lumina lui Hristos. Cei
care s-au nascut din parinti buni crestini au vederi bune, dar traind intr-o
atmosfera poluata, adica intr-un anturaj rau, intre necredinciosi, viciosi,
hulitori si criminali, sunt amenintati cu orbire sufleteasca.
De
aceea se plang cei mai multi parinti de copiii lor si zic ca atunci cand erau
mici erau buni, credinciosi, mergeau la biserica si-i ascultau, iar cand s-au
facut mari si au inceput sa hoinareasca prin locurile de placeri, fie baieti sau
fete, s-au stricat si nu mai recunosc binele facut de parinti. Au orbit cu totul
si au ajuns sa faca niste pacate ingrozitoare, ca nu le mai trebuie nici sa mai
auda de numele lui Dumnezeu si de Biserica Lui.
Iata orbire
sufleteasca, fariseica, nebuneasca. Sa ia aminte copiii, ca asa zice imparatul
David: "Cu cel cuvios, cuvios vei fi, si cu cel indaratnic te vei indaratnici.
Daca vii la biserica inveti sa canti, sa te rogi, sa fii bun, sa te porti
frumos, sa slujesti lui Dumnezeu; daca te duci la carciuma, intre cei rai si
necredinciosi, inveti sa te tavalesti ca porcii in betie. Iata orbirea
sufleteasca. Orbirea sufleteasca, frati crestini, este de mii de ori mai
periculoasa ca cea trupeasca.
Cei orbi cu sufletul sunt de plans,
fiindca de aici pleaca tot raul in lume. Cel orb sufleteste face pe multi sa
sufere. Cat de periculos este in familie barbatul stapanit de patima betiei! Cat
de intunecata si oarba este o femeie care-si inseala barbatul, care-si creste
copiii in intunericul necredintei, fara Dumnezeu. Cat de orbi sunt tinerii care
se otravesc cu poftele cele desarte! Cu adevarat, acestia isi distrug si
sufletul si trupul.
Mantuitorul Iisus Hristos, care este "Lumina
lumii, nu vrea sa suferim nici in viata aceasta si nici in vesnicie. De aceea
ne invata si ne spune sa nu facem pacate, sa nu ne tinem de poftele diavolului,
caci asa ne distrugem si sufletul si trupul. Ca sa nu cadem in aceasta orbire a
inimii si sufletului, sa ne ferim de trei lucruri: de fum, de foc si de praf.
Intr-adevar, fumul orbeste ochii trupului, dar este si un fel de fum care
orbeste ochii sufletului. Aceste fumuri sunt onorurile lumesti, demnitatile,
slava desarta.
Indata ce ajung prin facultati, la foarte multi le vin
fumuri la ochii sufletului si nu mai vad de unde au plecat, din cine s-au nascut
si nu mai recunosc nici pe Dumnezeu care i-a ajutat sa ajunga pana acolo. De
aceea multi, din cauza acestor fumuri, ajung la orbire sufleteasca, si pana la
urma in fundul iadului.
Al doilea pericol pentru ochi este focul.
Focul orbeste ochii trupesti; dar este un fel de foc al necuratiei care orbeste
ochii sufletului. Un om desfranat este orb sufleteste, nu mai vede nimic, nu mai
are frica de Dumnezeu, nu mai are rusine de oameni, nu mai are mila de sotia si
copiii lui care plang. Prefera aceasta stare jalnica, umbla in intuneric ca
soarecii pe sub pamant, multumindu-se cu acest pacat turbat, urat si murdar.
Al treilea lucru care orbeste ochii trupului este praful. Dar este si
un fel de praf care orbeste sufletul si inima omului; acesta il reprezinta
bogatiile lumii, bunurile pamantesti, caci toate acestea nu sunt altceva decat
praf si pulbere. Toate cele ce agonisim pe lumea aceasta sunt supuse
stricaciunii si le poate roade rugina, le mananca moliile si putrezesc
prefacandu-se in praf. Cel orbit de acestea este un avar, care nu se satura
niciodata adunandu-le, si astfel se pierde sufleteste, isi pierde Lumina lui
Hristos, isi pierde mantuirea.
Sa ne ferim de toate aceste pricini de
orbire sufleteasca, ca indata ce ne-au orbit acestea ni se intuneca mintea,
ratiunea si credinta si nici duhovnicii cei mai iscusiti nu ne mai pot ajuta,
astfel ca totul se poate risipi in intunericul primejdios. Acest intuneric nu
poate fi izgonit decat printr-un sfarsit groaznic, atunci cand deschizand ochii
vom vedea pe demonii cei cumpliti si chinurile de acolo.
Pentru
aceasta, frati crestini, sa luam invatatura de la orbul din Sfanta Evanghelie de
astazi. Sa intindem mana si noi si sa cerem mila lui Dumnezeu, ascultand ce ne
invata Iisus Mantuitorul, care este "LUMINA lumii. El a facut tina de jos si a
pus pe ochii orbului pentru ca sa ne faca in primul rand sa ne aducem aminte ca
suntem pamant si praf, si in al doilea rand sa ne dezlipim inima de toate
desertaciunile care ne inseala.
Apa Siloamului, unde s-a spalat orbul
cand a fost trimis de Domnul, este Sfanta Biserica cu Sfintele Taine, izvorul
harurilor ceresti, unde trebuie sa ne curatim de noroiul pacatelor prin
spovedanie la duhovnic. Dupa ce ne-am curatit, ne-am sfintit si ne-am luminat
ochii sufletului prin credinta si spovedanie, sa ne pastram lumina ochilor si
sufletul curat, asa cum isi pastrau si crestinii primari, sfintii, chiar cu
pretul vietii lor. Citim de altfel in vietile unor sfinte ca si-au scos ochii cu
mana lor, si-au taiat nasul, s-au slutit, ca sa nu placa barbatilor desfranati
care le cereau in casatorie si astfel sa se lepede de dreapta credinta.
Chiar si mahomedanii aveau un obicei: cei care mergeau in orasul
sfant Mecca din Arabia Saudita, dupa ce se intorceau isi ardeau ochii ca sa
orbeasca si sa nu mai vada desertaciunile acestei lumi, pentru ca ultima imagine
sa fie a acelui loc sfant si a profetului lor. Grozav obicei! Daca acestia care
au o credinta gresita, cred in niste oameni pamantesti, si o tin cu atata
strictete, cu atat mai mult ar trebui sa fim noi, crestinii, Implinitori ai
poruncilor Mantuitorului nostru care s-a jertfit pentru noi si a suferit pe
Cruce ca sa ne mantuim.
De altfel, chiar si Domnul Hristos ne invata
si ne zice: "Daca ochiul tau te sminteste, scoate-l, ca mai bine este sa intri
in viata vesnica cu un ochi, decat sa mergi cu ei amandoi in osanda vesnica.
Daca mana ta sau piciorul tau te smintesc, taie-le si arunca-le de la tine, ca
mai bine este sa intri in viata vesnica cu o mana sau un picior, decat sa te
duci cu ele in muncile iadului.
Dar care este intelesul si mai exact
al acestor cuvinte ale Domnului? Ochiul tau, mana ta sau piciorul tau sunt cei
de aproape ai tai, sunt parintii, fratii, surorile, copiii. Daca acestia te
imping la pacate si calci din cauza lor legea lui Dumnezeu, mai bine leapada-te
de ei, ca sa te duci fara ei in viata vesnica, ca altfel te vei duce cu ei in
osanda vesnica, in iad. Te invita la petreceri, la nunti, si de rusine, de ochii
lumii te duci, ca sa nu se supere fratele, sora si asa mai departe.
Ce necredinta si ce putin il iubim noi pe Domnul Iisus care si-a dat
viata pentru noi. Sa nu ni se para lucru de gluma ca nu mai avem timp de
pierdut. Sa ne trezim la viata cu Hristos din intunericul tuturor patimilor si
pacatelor, ca sa fim in lumina vietii si sa luam hotarare temeinica de a inchide
ochii la toate desertaciunile lumii acesteia, la toate privelistile ei
amagitoare.
Sa fim orbi si surzi la chemarile atragatoare ale lumii,
pentru ca diavolul cu ele vrea sa ne desparta pe noi de Hristos - "Lumina lumii - asa cum a reusit intotdeauna sa insele si sa orbeasca pe multi, ajungand prada
chinurilor vesnice ale iadului. Sa fugim din calea pacatelor, daca vrem sa
scapam nevatamati, pentru ca si Dumnezeu ne fereste si ne ajuta daca vede ca si
noi ne luptam si ne ferim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu